Scopul si Obiectivele Asociaţiei „Pentru Hunedoara Noastră”
Scopul Asociaţiei „Pentru Hunedoara Noastră” îl constituie îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din municipiul Hunedoara prin promovarea, susţinerea şi dezvoltarea unor programe şi activităţi în domeniul social şi cultural.
Obiectivele propuse de către Asociaţie în realizarea scopului sus-menţionat sunt următoarele:
– desfăşurarea unor activităţi cu caracter social şi uman-caritativ pentru protejarea unor categorii de persoane defavorizate;
– promovarea şi susţinerea educaţiei tinerilor, persoanelor vulnerabile ori defavorizate;
– sprijinirea familiilor şi bătrânilor care au posibilităţi materiale reduse şi nu-şi pot asigura un trai decent;
– sprijinirea şi promovarea obiectivelor turistice şi istorice de pe raza municipiului Hunedoara;
– sprijinirea şi promovarea activităţilor culturale derulate în municipiul Hunedoara;
– acordarea de donaţii în bani sau în natură către persoane fizice defavorizate cu respectarea legilor în vigoare;
– primirea şi acceptarea de donaţii în bani sau în natură de la persoane fizice din ţară sau străinătate, fundaţii, asociaţii, federaţii sau alte organizaţii din ţară sau străinătate cu respectarea legilor în vigoare;
– organizarea şi dezvoltarea anumitor tipuri de servicii destinate protecţiei batrânilor aflaţi în dificultate;
– colaborarea cu instituţii şi persoane fizice sau juridice ale căror activităţi sunt apropiate de sfera de activitate a asociaţiei;
– încurajarea şi recompensarea performantelor deosebite ale tinerilor hunedoreni care se remarcă prin rezultate şcolare foarte bune, prin păstrarea, cultivarea şi dezvoltarea culturii în domenii precum: muzica, pictura, sculptura, etica, viaţa socială;
– organizarea de programe de formare profesionala autorizate si neautorizate destinate tinerilor si adultilor.